Reatestarea profesională
posted in OAMGMAMR
În conformitate cu prevederile art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările şi completările ulterioare, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care nu fac dovada unei experienţe profesionale de cel puţin un an în ultimii 5 ani anterior datei solicitării certificatului de membru şi/sau avizului anual pot exercita profesia după reatestarea competenţelor profesionale de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Reatestarea nu este necesară în situaţia asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali aflaţi în primii 4 ani de la dobândirea titlului de calificare obţinut în România sau de la recunoaşterea titlului de calificare obţinut în străinătate.
Prin experienţă profesională se înţelege exercitarea efectivă, în regim salarial/independent/de voluntariat, a activităţilor profesionale, în specialitatea titlului de calificare obţinut cu normă întreagă sau echivalent de fracţii de normă şi cu respectarea condiţiilor de exercitare prevăzute de lege pentru profesia în cauză.
Reatestarea competenţei profesionale a asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali în vederea exercitării profesiei se face, la cerere, de către o comisie a filialei Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Pentru a fi reatestat, candidatul va susţine o probă teoretică şi va efectua un stagiu practic.

Modelul cererii de reatestare se poate descărca aici, alături de nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, care trebuie semnată și datată, ce se poate descărca de aici.
Tematicile examenului de reatestare a competențelor profesionale se pot consulta aici.